Campania de vaccinare contra gripei sezoniere, la final
Campania de vaccinare contra gripei sezoniere ajunge la final. Medicii anunţă că stocul celor 250 de mii de doze de vaccin a fost deja epuizat în proporţie de 98%.

Tot ei spun că moldovenii sunt în general reticenţi faţă de imunizarea contra gripei. Şi în acest sezon, foarte multe persoane, inclusiv cele din grupurile de risc, s-au lăsat cu greu convinse să se vaccineze.
Doritori de a preveni gripa sezonieră sunt foarte puţini, dar concluzia e lesne de făcut atunci când vezi că la uşa cabinetului pentru vaccinare nu e nici ţipenie de om. Oamenii sunt reticenţi când vine vorba de vaccinuri. Unii spun că nu se îmbolnăvesc prea des, iar alţii afirmă că preferă metodele naturiste de prevenire a gripei.
Între timp, medicii dau asigurări că vaccinul nu reprezintă niciun risc pentru sănătate. „Poate să fie un pic de temperatură, poate un pic să doară locul unde a fost pusă vaccina. Acestea sunt reacţii normale după vaccinare, ele trec de obicei fără ajutor medicamentos”, a menţionat Victoria Paicu, asistentă medicală.
Chiar dacă au fost informaţi despre vaccinare, şi unele persoane din grupul de risc au refuzat procedura. „Au fost vaccinaţi toţi cei care au fost chemaţi, dar o parte dintre cei din grupul de risc au refuzat vaccinarea din motive personale, nu au vrut. Dar i-am pus să semneze că au fost informaţi. Cei care vor să facă o vaccinare contra gripei, trebuie să vină la medicul de familie, să fie examinaţi, apoi merg la vaccină, aceasta fiind gratuită.
În acest an stocul de vaccinuri a constituit 250 de mii de doze, provenind din donaţii. Potrivit responsabililor de la Centrul Naţional de Sănătate Publică (CNSP), campania de vaccinare este pe sfârşite, în unele regiuni stocul a fost epuizat, inclusiv în municipiul Chişinău. „Au rămas doar 11 teritorii care au un stoc în jur de o sută de doze nefolosite, municipiul Chişinău a epuizat stocul. Conform statisticilor, doar pacienţii cu patologii cardiace cronice sunt circa 40 de mii şi peste 30 de mii de lucrători medicali, deci din start avem 70 de mii de persoane cu risc expus pentru infecţia gripală, noi avem unde ne extinde în interiorul grupurilor de risc existente”, a declarat Nicolae Furtună, vicedirector al CNSP.
Pentru evitarea îmbolnăvirii, medicii recomandă respectarea măsurilor de protecţie individuală, cum ar fi: spălatul pe mâini, acoperirea gurii şi nasului în timpul tusei şi strănutului, evitarea locurilor aglomerate, folosirea măştilor de protecţie şi consumul de fructe şi legume. În iarna trecută, de pe urma complicaţiilor provocate de gripă, au decedat 21 de persoane.


