Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo

Ca să fie clar din start: Republica Moldova are nevoie de mai multe limbi de stat. Limbi, a căror studiere şi folosire pe teritoriul ţării trebuie să constituie o mare grijă şi obligaţie a statului. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Faptul că moldovenii, în perioada sovietică, au deprins cu toţii şi posedă liber, pe lângă limba maternă, şi rusa, le aduce beneficii mari. În marea lor majoritate, au devenit bilingvi, chiar dacă, de multe ori, au fost forţaţi să înveţe şi să vorbească rusa. Păcat că, în acelaşi timp, au fost limitaţi în a cunoaşte şi alte limbi de circulaţie largă. În condiţiile actuale, studierea masivă şi calificată, precum şi utilizarea pe larg, a mai multor limbi este necesară în calitate de, posibil, unica resursă reală de sporire a calităţii forţei de muncă. La rândul său, forţa de muncă este unica resursă reală de dezvoltare economico-socială a statului Republica Moldova şi de asigurare a unui trai decent cetăţenilor săi. Printre limbile râvnite în calitate de „limbă protejată de stat” se înscrie, din foarte multe motive, şi limba rusă. Alături de română, engleză, franceză, germană, dar şi ucraineană, găgăuză, bulgară ş.a. Fără multe limbi, într-o ţară mică şi, pe de asupra, săracă, nu se poate, dacă oamenii vor să trăiască altfel. Nu se poate nici acasă, şi nici în străinătate.

Motivaţie electorală pronunţată

Dar... Iniţiativa privind referendumul despre conferirea statutului de a doua limbă de stat limbii ruse, relansată recent (vezi „CEC va da în 15 zile verdictul în cazul referendumului pentru limba rusă” aici), are motivaţie electorală pronunţată. Mai mult, pentru promotorii acesteia contează nu atât rezultatul unui eventual referendum, cât procesul de clătinare a bărcii politice în Republica Moldova, iar miza reală a zduncinării poate fi cu totul alta. Altfel cum s-ar explica apariţia iniţiativei la scurt timp după eşecul unui referendum, care a avut un potenţial teoretic de susţinere mult mai important decât cel la tema limbii ruse, precum şi în apropierea imediată de campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate? În acest sens, un portal de limbă rusă din Moldova sugera: „Problema importantă a limbii ruse nu poate deveni ostatecă a campaniilor electorale”. În aceeaşi cheie au apreciat iniţiativa o bună parte dintre politicieni, inclusiv liderii Alianţei de guvernământ. „Problemele lingvistice apar cu multă regularitate în campaniile electorale”, au spus ei. Şi fruntaşi ai principalului partid de opoziţie – PCRM, cunoscut ca rusofil prin declaraţii şi convingere – s-au pronunţat împotriva referendumului.

Dreptul de a nu cunoaşte prima limbă de stat

Dar... se pare că şi de data aceasta iniţiatorii referendumului doresc oficializarea rusei în calitate de a doua limbă de stat în Republica Moldova mai întâi ca un drept, legiferat, de a nu cunoaşte şi nu a utiliza prima limbă de stat – româna. Se pledează, în fond, pentru monolingvism în raport cu anumite categorii de populaţie. Iar aceasta comportă pericole mari, mult mai mari decât acum zece sau douăzeci ani. Şi pericolul acesta creşte cu an ce trece, asemuindu-se, ca fenomen, cu o „bombă cu efect cumulativ”, care adună tot mai multă energie negativă. Haideţi să vedem de ce?

Impresia că şi de data aceasta limba rusă este contrapusă limbii române, şi nu alăturată, vine de la comportamentul persoanelor publice din cadrul grupurilor care au readus pe agenda politică tema limbii ruse ca a doua de stat. Niciuna dintre ele nu vorbeşte prima limbă de stat în public, despre puţine se ştie că ar poseda un bagaj elementar de cuvinte suficient pentru comunicare liberă în română, fie şi moldoveneşte. În general, dintre toate personalităţile publice, vorbitoare de limbă rusă din toată societatea moldovenească, se pare că doar unul singur, Valentin Crâlov, secretarul executiv al Partidului Socialist „Patria-Rodina”, utilizează limba de stat în discursul public.

Dreptul de a nu cunoaşte limba maternă

Mai mult, se pare că l