Biroul Național de Statistică recunoaște erorile recensământului
Au fost multe semnale ale încălcărilor de la recensământ şi avem câteva lecţii de învăţat pentru viitor”. Este concluzia directorului general al Biroului Naţional de Statistică, Vitalie Valcov, care a mai declarat că rezultatele recensământului au întârziat prea mult timp.

Dacă ar fi să acorde o notă acestui exerciţiu care se desfăşoară odată la 10 ani, directorul BNS, Vitalie Valcov i-ar acorda nota 7 recensământului din 2014. Asta din cauza mai multor încălcări care au fost depistate pe parcursul recensământului.
„Au fost semnale, da, într-adevăr au fost semnale. Atunci lucra o linie verde la care primeam zeci şi zeci de întrebări şi apeluri pe zi. Deoarece am participat atât la recensământul din 2004 şi la acesta din 2014, o notă pur subiectivă a mea personală, atunci a fost efectuat pe nota 8 şi acuma pe nota 7. Procesul de organizare a fost defectuos atunci şi mai ales pentru această întârziere”, a declarat directorul BNS Vitalie Valcov.
Potrivit lui Vitalie Valcov, recensământul din 2014 este o lecţie care trebuie învăţată, iar cel din 2024 să-i găsească mai pregătiţi.
„Trebuie mai bine selectat personalul, trebuie să avem mai mult timp să îi selectăm şi îi instruim. Nu o zi două, dar două-trei săptămâni. Şi a doua ar fi ca pentru următoarele exerciţii de acest gen să organizăm o campanie publicitară mult mai amplă”, a mai adăugat directorul BNS.
Rezultatele recensământului din 2014 arată că majoritatea locuitorilor Republicii Moldova consideră că vorbesc limba moldovenească, iar moldoveni se consideră în proporție de 75%. Proporția celor care se consideră români a crescut ușor între 2004 și 2014, ajungând la 7%. Totodată, 23 la sută din moldoveni spun că limba lor maternă este româna. De asemenea, recenzorii nu au trecut pe la un procent semnificativ din populația capitalei, 41% din chișinăuieni neavând posibilitatea să își declare apartenența.


