theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Марта 2017, 10:15
255
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Becciev vrea restabilit în funcție pentru a influența procesul de numire a câștigătorului unui tender

Fostul director al Apă-Canal Chișinău, Constantin Becciev, vrea să fie restabilit în funcție pentru a avea posibilitatea de a influenta procesul de numire a câștigătorului tenderului pentru lucrările de reabilitare a stației de epurare, finanțat de BERD.

Becciev vrea restabilit în funcție pentru a influența procesul de numire a câștigătorului unui tender. foto: crimemoldova.md
Becciev vrea restabilit în funcție pentru a influența procesul de numire a câștigătorului unui tender. foto: crimemoldova.md

Surse, care au solicitat anonimatul, au declarat pentru Today.MD că fostul director al Apă-Canal Chișinău, Constantin Becciev, întreprinde măsuri repetate de a reveni în funcție pentru a putea să influențeze procesul de selectare a câștigătorului tenderului pentru lucrările de reabilitare a stației de epurare a apelor Chișinău în favoarea consorțiului de companii din Turcia, Alke Insaat Sanayi ve Ticaret AS și Gunsayil Insaat.

Lucrările de reabilitare a stației de epurare a apelor cu un buget de zeci de milioane de euro, urmează să fie finanțate de BERD. În acest sens, în 2016 instituția a anunțat un tender internațional. Propunerile de tender au fost recepționate de către Apă-Canal Chișinău în noiembrie 2016. Câștigătorul tenderului urmează să fie numit în aprilie 2017.

Amintim că fostul șef de la Apă-Canal Chişinău, Constantin Becciev, a fost demis în septembrie 2016 după ce au fost descoperite cheltuieli nejustificate și alte nereguli în activitatea financiară a întreprinderii, admise în perioada în care Becciev era la conducere. În baza acestor fapte, ulterior, Procuratura Anticorupție a inițiat o cauză penală pe numele lui Becciev, învinuindu-l de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, el favoriza firmele administrate de fiica sa, de la care cumpăra bunuri la prețuri majorate. Constantin Becciev a atacat în instanță decizia prin care a fost destituit din funcție. La 20 februarie curent, Judecătoria Râșcani a emis o decizie prin care a constatat că Constantin Becciev a fost demis ilegal.

Prin hotărârea instanței, Becciev a fost restabilit în funcție, iar Apă-Canal Chișinău urmează să-i achite un prejudiciu moral în valoare de circa 34 de mii de lei. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel de către Consiliul de Administrare al Apă-Canal.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована