theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Декабря 2016, 19:32
1 225
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Averile și salariile rectorilor universităților de stat din Moldova

În Republica Moldova activează 31 instituții de învățământ superior, dintre care 19 sunt de stat. Majoritatea managerilor universităților dețin funcția de mai bine de 10 ani, iar averile multora dintre ei cresc de la an la an.

Cel mai mare salariu, este cel al rectorului Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic.
Cel mai mare salariu, este cel al rectorului Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic.

Cel mai mare salariu pentru funcția exercitată, este cel al rectorului Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic. Potrivit declarației de venit, acesta a ridicat anul trecut un salariu de 319.304 lei, adică circa 26.600 de lei lunar. Pe lângă salariul de bază a acumulat venituri în valoare de 288.546 de lei, bani veniți din activitatea didactică și științific.

Totodată Belostecinic a declarat 23.280 de lei - pensia pentru întreținerea copilului minor, 9.600 de lei - bani luați în calitate de conducător de teză de doctorat la Universitatea din Comrat, iar 17.384 de lei a fost salariul obținut în calitate de deputat, funcție pe care a ocupat-o pentru un timp foarte scurt. Rectorul ASEM a acordat și servicii de consultanță în sumă de 29.950 de lei companiei Transservice SA, care activează în domeniul comerțului și transportului de călători.

Al doilea manager de instituție după valoarea salariului este Ion Ababii, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie. Ababii ocupă funcția de rector din 1994, iar în anul 2015 a obținut un salariu de 279.231 de lei, iar din activitatea științifică și didactică a obținut o sumă în valoare 126.388 de lei.

Tot în anul 2015, Ababii a cumpărat trei terenuri agricole, unul de 6,3 ha, care l-a costat 93.477 de lei, unul de 4,08 ha - 60.275 de lei și altul de 74,1 ha, contra sumei de 942.516 lei. În declarația sa de avere, Ion Ababii are declarate 63 de terenuri agricole pe care le deține în satul său natal, Ochiul Alb, raionul Drochia, și care au fost cumpărate între anii 2010-2015.

Ababii este urmat de rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Chicuș Nicolae. În anul 2015, Chicuș a avut un salariu de 274.265 de lei, circa 22.855 de lei pe lună. Are în proprietate trei terenuri agricole, două moștenite în 2010, iar altul - anul trecut. Mai deține un apartament și o casă de 110 metri pătrați.

Rectorul Universității Agrare de Stat din Moldova, Gheorghe Cimpoieș a obținut anul trecut un salariu de 270.580 de lei, iar din indemnizații și pensie el a adunat alte 105.148 de lei. În anul 2015 nu a achiziționat nimic, potrivit declarației pe venit.

Viorel Bostan deține funcția de rector al Universității Tehnice a Moldovei de la începutul anului 2016. În anul 2015 acesta a avut un salariu de 243.305 de lei, exercitând funcția de lector universitar și cercetător științific.

Rectorul deține o casă de locuit procurată în 2012 cu circa 1,5 milioane de lei și un automobil marca ă Renault Modus care i-a fost donat în 2013.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Gheorghe Ciocanu, a obținut în anul 2015 un salariu de 180 de mii de lei, adică 15 mii de lei lunar, cu 41.417 de lei mai puțin decât în anul 2014. 

Potrivit declarației de avere, rectorul USM deține un apartament de 70 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2008 şi evaluat la circa un milion de lei și un automobil Audi Q5, obținut prin contract de comodat.

O anchetă anterioară a Centrului de Investigații Jurnalistice, publicată pe portalul Anticoruptie.md, a scos la iveală detalii din dosarul penal deschis pe numele rectorului USM în septembrie 2015. Centrul Național Anticorupție s-a autosesizat după ce ar fi apărut bănuieli că, concursul de achiziții publice a proiectului investiţional demarat de USM și compania de construcții Lagmar-Impex SRL ar fi fost fraudat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована