Arestul preventiv va fi aplicat doar persoanelor cu statut de învinuit
Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege care prevede racordarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova la dispoziţiile articolului 5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Proiectul de lege prevede excluderea aplicării arestului preventiv pentru persoanele cu statut de „bănuit”. Aplicarea arestului urmează să fie posibilă exclusiv în privinţa învinuitului sau inculpatului, cu toate consecinţele care decurg din aceasta privind consistenţa bănuielilor rezonabile şi temeiniciei acuzaţiilor.
Documentul mai propune clarificarea procedurii de prezentare a demersului, materialelor şi probelor, anexate la demers, prin impunerea obligaţiei de prezentare a acestora mai întâi părţii apărării, iar ulterior judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.
Proiectul de lege prevede stabilirea unui termen limită de ţinere în stare de arest în cadrul unui proces penal, pentru a asigura respectarea principiului previzibilităţii normei juridice, în special, aceasta se referă la ţinerea în stare de arest în timpul judecării cauzei. De asemenea, documentul prevede adaptarea normelor din Codul de procedură penală la cerinţele motivării şi justificării măsurii arestului preventiv, atât în demersurile procurorilor, cât şi în hotărârile instanţelor judecătoreşti. Mai mult, sunt incluse noi criterii şi motive de apreciere a necesităţii arestării preventive, cum ar fi pericolul public.
O altă prevedere constă în extinderea competenţelor procurorului în materia revocării arestului preventiv, odată cu dispariţia temeiurilor şi necesităţii arestului dar şi la încetarea de drept a arestului.
Modificările urmează să fie remise Parlamentului pentru aprobare.


