Alegeri declarate nule într-o localitate din Ștefan Vodă
Alegerile primarului din localitatea Ermoclia, raionul Ștefan Vodă, au fost declarate nule de instanța de judecată.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a declarant că după ce va primi hotărârea instanței, va decide cum va acționa mai departe instituția pe care o conduce, scrie Realitatea.md.
”Avem un număr în creştere a birourilor electorale în care se cere renumărarea voturilor, până acum s-au confirmat rezultatele în cazurile când au fost renumărate, cu mici excepţii”, a spus preşedintele CEC.
Pentru renumărarea voturilor la fiecare birou electoral se cheltuiesc circa 10.000 de lei. ”Rugăm ca acei care decid să ceară renumărarea voturilor să cântărească bine necesitatea acestui exerciţiu”, a subliniat Iurie Ciocan.
Până acum au fost renumărate voturile în trei localități, unul dintre cazuri având loc la solicitarea CEC, iar în alte două localități au fost respinse aceste cereri.
Alegerile au fost anulate şi în localitatea Topala, raionul Cimişlia, după ce pe 14 iunie biroul electoral a fost vandalizat, fiind stopat procesul votării, de 20 de candidaţi la funcţiile de consilieri locali.


