Ajutor material pentru 16 copii orfani din capitală care merg în clasa întâi
Zi specială pentru 16 copii orfani care vor merge în acest an la şcoală. Nerăbdători să meargă în clasa întâi, preşcolarii au fost în vizită la Primăria capitalei, unde au primit un ajutor financiar pentru rechizite şi uniforme.

Astfel, fiecare dintre aceştia va beneficia de 4000 de lei de la autorităţile municipale, relatează Mesager.Deja astăzi s-au grăbit să sune din clopoţel. Cei 16 copii devaforizaţi sunt nerăbdători să păşească în clasa întâi. Printre ei este și Arsenie. Copilul nu poate merge şi a fost abandonat de părinţi la naştere. Dorinţa de a învăţa însă, este mare. Chiar dacă nu sunt părinţii alături, managerul Centrului de plasament în care se află, speră că va fi un elev exemplar.
O zi mai specială a fost pentru Teodora. Micuţa a împlinit șapte ani şi a primit daruri din partea Primăriei capitalei. Deoarece mama ei a murit, acum este în grija mătuşii. Teodora spune că aşteaptă cu bucurie ziua de 1 septembrie.
Copiii au primit câte 4000 de lei pentru rechizite sau alte lucruri necesare pentru începerea anului şcolar.
„Toţi copiii din evidenţa municipiului Chişinău rămaşi fără ocrotire părintească, nu au mamă şi nu au tată, toţi copiii beneficiază de această sumă”, afirmă Svetlana Chifa, șefa Direcției municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Datele statistice arată că în Chișinău sunt 1463 de copii rămaşi fără ocrotire părintească, dintre aceştia, 420 au statut de copii orfani.


