Activitate sistată la șapte puncte de trecere a frontierei cu România. Cetățenii sunt îndemnați să-și amâne călătoria
Punctele de trecere „Leușeni”, „Sculeni”, „Ungheni”, „Costești”, „Lipcani”, „Cahul” și „Giurgiulești” și-au sistat temporar activitatea pe partea română, din cauza unor defecțiuni tehnice ale bazei de date a autorităților de frontieră din România.

De asemenea, nu este autorizată trecerea frontierei pentru trenurile de pe linia „Chișinău-Socola” și „Ungheni-Iași”.
În aceste condiţii, Departamentul Poliției de Frontieră îndeamnă călătorii să renunțe temporar la călătorie. „Poliția de Frontieră mizează pe înțelegerea cetățenilor și îi îndeamnă să prezinte atitudine conștiincioasă față de schimbări. Pe parcurs, vom reveni cu noi informații”, se arată într-o notă a Poliției de Frontieră din țara noastră.
Realitatea.md amintește tuturor participanților la traficul transfrontalier că, în situaţiile în care apar întrebări cu privire la traversarea frontierei de stat, pot suna la numărul de telefon +373 22 25 97 17 - Linia Verde a Poliției de Frontieră.


