Ссылка скопирована
Fabrică de prăjire a semințelor de floarea-soarelui, în flăcări
Un incendiu a izbucnit ieri la o fabrică de prăjire a semințelor de floarea-soarelui. Incidentul a avut loc în jurul orei 10.20, în Ceadîr-Lunga. La fața locului au intervenit șase autospeciale ale pompierilor pentru a lupta cu focul.
Flăcările au cuprins o suprafață de 450 de metri pătrați din acoperișul unei secții de producere. Incendiul a fost localizat în jurul orei 11.00.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma incidentului. Cazul este cercetat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și cauza care a dus la izbucnirea incendiului.


