theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Сентября 2017, 14:36
484
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Răspunsul Samsung pentru Apple: În 2018 vom lansa primul smartphone cu ecran pliabil

Samsung a anunțat marți, cu doar câteva ore înainte de evenimentul de lansare a celor de la Apple, că intenționează să lanseze un smartphone pliabil în 2018.

Samsung va lansa un smartphone cu ecran pliabil în 2018.
Samsung va lansa un smartphone cu ecran pliabil în 2018.

„Pot spune că obiectivul nostru actual este anul viitor”, a declarat Koh Dong-jin, președintele companiei sud-coreene, într-un interviu acordat Associated Press, citat de Bloomberg. „Când putem depăși anumite probleme, cu siguranță vom lansa produsul”, a mai declarat președintele Samsung.

Koh nu a dat mai multe detalii despre problemele întâmpinate, însă analiștii Bloomberg spun că producția unui telefon pliabil cu caracteristici de top și un „corp subțire” va necesita timp, scrie digi24.ro.

Koh a mai spus că compania lucrează cu producătorul de sisteme auto Harman pentru a dezvolta un asistent vocal dotat cu inteligență artificială pe care utilizatorii să-l poată folosi pentru a asculta muzică și pentru a efectua alte sarcini.

Samsung a achiziționat compania Stamford anul trecut, ca parte a planurilor sale de a se extinde pe piața emergentă pentru mașinile conectate. Amazon și Google au deja aceste opțiuni vocale, în timp ce Homepod-ul Apple urmează să fie lansat în cursul acestui an.

Nu este clar când va fi dezvăluit asistentul vocal Samsung, însă cel mai probabil compania va folosi tot sistemul Bixby pentru dezvoltarea acestuia.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована