theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Августа 2015, 09:13
1 122
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un nou Regulament sanitar pentru stațiile de alimentare cu produse petroliere

Benzinăriile din ţară urmează să fie modernizate în următorii doi ani. Administratorii staţiilor de alimentare vor trebui să îmbunătăţească calitatea serviciilor prestate, să amenajeze parcări, să instaleze tomberoane şi să asigure angajaţii cu o cameră specială de serviciu.

Benzinăriile din ţară urmează să fie modernizate în următorii doi ani. Foto: publika.md
Benzinăriile din ţară urmează să fie modernizate în următorii doi ani. Foto: publika.md

Normele se regăsesc în Regulamentul sanitar de funcţionare a benzinăriilor, propus de Ministerul Sănătăţii, şi aprobat, astăzi, de Guvern.  

Potrivit documentului, benzinăriile vor trebuie conectate la reţeaua de canalizare sau să aibă propria staţie de epurare.

Benzinăriile vor trebui să fie acoperite, iar pe terenuri să fie plantaţi arbori. De asemenea, angajaţii staţiilor trebuie să dispună de vestiare, o încăpere unde vor putea lua masa şi face duş. Toaletele pentru clienţi vor trebui să fie construite în interiorul clădirii şi conectată la apă curentă şi canalizare. De asemenea, trebuie să fie asigurat şi accesul persoanelor cu dizabilităţi.

Regulamentul a stârnit discuţii aprinse la şedinţa Guvernului.

"Dacă noi ca națiune, ca țară considerăm că trebuie să impunem contrucția unor asemenea obiective, asta tot se transformă în cost, în preț de distribuție a carburanților, care va urma", a spus ministrul Finanţelor, Anatol Arapu. 

"Dacă noi n-o să facem chestia asta, asta o să se transforme în cost pentru sănătatea publică. Și pentru oamenii care lucrează acolo.Trebuie să înțelegeți un lucru, nu vine nimeni să facă business, și business-ul nu e atât de profitabil. Orice impunem noi se transformă în costuri pentru consumatori", a declarat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan. 

Oamenii spun că modernizarea staţiilor de alimentare este necesară, în special a celor de pe traseele naţionale.

În Republica Moldova sunt peste 600 de benzinării, iar jumătate dintre acestea nu sunt conectate la apeduct. Regulamentul sanitar de funcţionare a benzinăriilor va intra în vigoare 1 ianuarie 2017.


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована