Un milionar rus, acţionar majoritar la Victoriabank
Victoriabank convoacă astăzi Adunarea generală extraordinară a acţionarilor băncii pentru a alege noua componenţă a Consiliului de Administraţie, activitatea căreia fiind suspendată din septembrie 2014 în urma unei hotărâri a Judecătoriei Buiucani, scrie mold-street.com.

Amintim că acum două luni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a solicitat convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor Victoriabank pentru a alege un nou consiliu de administraţie şi a restabili guvernanţa corporativă.
La începutul anului, BERD şi-a anunţat intenţia de a-şi majora participaţia în capitalul Victoriabank, instituţie în care deţine 15,06 la sută din acţiuni. Reprezentanţii BERD afirmă că îşi doresc astfel să protejeze a treia cea mai mare bancă din Moldova de acţionari netransparenţi.
Astfel, BERD a solicitat şi a primit aprobarea regulatorului de a-şi mări participaţia până la 50 la sută. O modificare a legislaţiei aprobată de Guvernul Gaburici a dus însă la blocarea acestei tranzacţii. Apoi, BNM a eliberat permisiuni de cumpărare a acţiunilor Victoriabank pentru doi afacerişti bogaţi şi anume preşedintele AMG Holding, Nicolae Ciornîi, şi preşedintele Trans Oil Group, Vaja Jhashi.
În cele din urmă, acţionarii au propus 12 candidaţi pentru cele şapte locuri din Consiliul de Administraţie. Cel mai mare acţionar al Victoriabank – Insidown LTD din Cipru a nominalizat în Consiliul de administraţie patru reprezentanţi, toţi cetăţeni ai Rusiei.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, beneficiarul final al Insidown LTD este dentistul germano-român Peter Paul Fischer. Totodată, surse apropiate de Victoriabank susţin că proprietarul final ar fi directorul companiei de asigurări Arsenal din Rusia, Serghei Lobanov.
În ultimii ani, Arsenal şi-a extins afacerile graţie unor contracte cu Vama rusească. De asemenea, Serghei Lobanov o are printre partenerii de afaceri şi pe fiica şefului Vămii din Rusia.
Statutul Victoriabank prevede că consiliul de administraţie este format din şapte membri. Aceştia sunt numiţi pentru patru ani. Candidaţii care au obţinut 12,5 la sută plus o acţiune din voturile acţionarilor, sunt aleşi în consiliul de administraţie.


