SUA au numit pașii pentru depășirea crizei economice din Republica Moldova
Potrivit asistentului adjunct pentru Europa și Eurasia al secretarului Trezorăriei SUA, Daleep Singh, pentru depășirea cât mai rapidă a crizei economice din RM autoritățile trebuie să restabilească integritatea și încrederea în sistemul bancar.

În acest sens, Daleep Singh precizează că primul pas se referă la sporirea transparenței în instituțiile bancare, pentru a limita posibilitățile de creditare a proprietarilor băncii, iar al doilea pas este consilidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei față de factorul politic.
În al treilea rând, trebuie extinse competențele BNM pentru a-i permite să soluționeze problemele cu băncile eșuate. Și patru: organizarea unui proces dechis și credibil pentru selectarea următorului guvernator al BNM. Persoana respectivă trebuie să dea dovadă de o virtute indubitabilă și independență incontestabilă.
Oficialul american a menționat că în afară de sectorul bancar Moldova trebuie să îmbunătățească eficiența sectorului energetic, prin sporirea competitivității și diversificarea surselor de energie.
Totodată, ţara mai trebuie să restabilească supremația legii și să îmbunătățească climatul investițional prin reducerea corupției, în special în domeniul justiției, bancar și energetic.
În final, Moldova trebuie să-și creeze o capacitate de reziliență prin politici fiscale și monetare prudente. Daleep Singh a subliniat că dacă aceste acțiuni vor fi inițiate, Moldova își va regăsi ciclul pozitiv de o mai mare încredere, investiții mai mari și creștere economică. Iar SUA vor fi alături de Republica Moldova, dacă ea este dispusă să facă acești pași.


