theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Октября 2015, 14:03
552
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Streleț: Foarte curând am putea avea un memorandum cu FMI

Moldova ar putea semna un nou acord de colaborare cu Fondul Monetar Internațional în această toamnă.

Streleț a anunțat că săptămâna viitoare ar putea efectua o vizită oficială la Bruxelles.
Streleț a anunțat că săptămâna viitoare ar putea efectua o vizită oficială la Bruxelles.

 Anunțul a fost făcut de premierului Republicii Moldova, Valeriu Streleț, în cadrul unei conferințe în care a făcut o trecere în revistă a vizitei la New York, unde a participat la Adunarea Generală a ONU.

„Majoritatea acțiunilor necesare pentru a semna acordul au fost deja executate, iar unele sunt în proces de implementare. În sistemul bancar s-a luat deja decizia de lichidare a celor trei bănci, iar în domeniul justiției a fost aprobat planul de acțiuni. Astăzi, nu ne ajung doar câteva elemente tehnice și probarea executării unor acțiuni. Elementul tehnic care ne lipsește este noua conducere a Băncii Naționale. FMI își reiterează poziția că dacă, în termen scurt, rezolvăm problemele tehnice, foarte curând am putea avea un memorandum cu FMI”, a declarat Streleț.

Valeriu Strelet a participat săptămâna trecută la New York, la Adunarea Generală a ONU, unde a avut mai multe întrevederi bilaterale cu oficiali internaționali. 

Totodată, Streleț a anunțat că săptămâna viitoare ar putea efectua o vizită oficială la Bruxelles, după ce una preconizată pentru luna septembrie a fost contramandată la cererea Chișinăului, din cauza situației interne.

UNIMEDIA precizează că o misiune a FMI se află în aceste zile la Chișinău. Aceasta a venit în Moldova pe 22 septembrie. Delegația avea mandat de a negocia semnarea unui nou memorandum dintre FMI și Moldova. Doar că în aceeași zi, guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, și-a anunțat demisia. Așa că, FMI a decis să amâne negocierile pentru semnarea acordului.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована