Streleț despre când va fi recuperat miliardul furat
Premierul Valeriu Streleț nu știe deocamdată care este valoarea sumei sustrasă și scoasă din țară, dar și prejudiciul adus statului.

În același timp, oficialul se arată sceptic că unele companii internaționale cu renume vor veni să investigheze fraudele din sistemul bancar moldovenesc.
"Dacă vorbim despre prejudiciul real adus statului prin garanțiile oferite de către Guvern și împrumuturile preferențiale acordate de BNM acesta se ridică la 12,8 miliarde lei, valorificate, ceea ce nu este un miliard de dolari așa cum se vorbește. Asta nu ne calmează. Este o sumă imensă. Urmează să stabilim cât a fost scos și cât a venit în țară. Asta vor depista companiile care vor fi implicate în etapa a doua a investigațiilor din sistemul bancar", a precizat premierul.
În același timp, Valeriu Streleț pune sub semnul întrebării participarea în continuare la investigații a companiei Kroll. "Să vedem care va fi dorința Companiei Kroll să mai participe într-o asemnea investigație. Am impresia că deseori insistența exagerată care vine din partea anumitor actori sociali dăunează. Dacă luăm în calcul și al treilea element și anume ce sumă din creditele de urgență acordate de către BNM către aceste bănci poate fi recuperată repede din resursele interne. Trebuie să știm câți bani au plecat din țară ca să spunem dacă aceștia vor reveni", a menționat invitatul.
Prim-ministrul explică și ce fel de comisioane vor primi companiile care vor câștiga licitația privind continuarea investigațiilor în sistemul bancar.
"Companiile implicate în investigații vor primi remunerarea pentru servicii în funcție de performanțele de succes. Dacă recuperează 1 miliard de lei și îl aduce în bugetul R. Moldova, va primi 2-3%. Dacă acest lucru se face într-un termen scurt, 7 luni, va primi încă un bonus de succes. E greu de spus dacă vor fi recuperați toți banii pierduți", a adăugat Streleț.
Totodată demnitarul consideră că din cauza situației create la prima fază ce viza publicarea raportului Kroll, unele companii cu renume ar putea să nu participe la licitație.
"După faza întâi Kroll și după această vânzoleală nu mă voi mira dacă companii internaționale cu renume nu vor dori să se lege cu R. Moldova. Având în vedere gura voastră spartă și insistența de a afla nu știu ce cât se poate de repede într-o situație când ați creat o fraudă zeci de ani la rând. Nu mă voi mira dacă vor spune că nu se vor băga", a conchis premierul Streleț.


