Situația din Grecia nu va afecta economia moldovenească
Economia moldovenească nu va fi afectată de nicio decizie ce va fi luată de Atena în legătură cu sistemul bancar din Grecia.

Potrivit datelor Băncii Naționale, citate de portalul Mold-street, capitalul grecesc deținea în martie 2015 un stoc de circa 10 milioane de dolari, investiți în băncile moldovenești.
Singura bancă din Republica Moldova cu capital majoritar grecesc este Eurocreditbank. Prin Alpha Bank din România, capitalul grecesc este prezent și în Victoriabank, a treia bancă din Moldova.
Banca Centrală Europeană a anunțat duminică că a decis să mențină nivelul actual al împrumuturilor de urgență pentru băncile elene și că va urmări îndeaproape situația din Grecia, relatează agenția EFE.
Sâmbătă, în Grecia au fost cozi la bancomate, cetățenii eleni încercând să își retragă economiile în contextul neliniștilor legate de posibilitatea ca țara să fie forțată să iasă din zona euro.
Premierul grec, Alexis Tsipras, a convocat un referendum pe 5 iulie, pentru a se vota în privința condițiilor programului de salvare.


