Scumpire mai mică decât în vară. Ce tarif propune ANRE la gazele naturale
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului pentru gazele naturale cu 9,8 la sută, faţă de 15 la sută cât a fost aprobat în iulie.

Se întâmplă după ce ANRE, în luna septembrie, a suspendat aplicarea noilor tarife și a recomandat companiei "Moldovagaz" efectuarea unui audit extern despre corectitudinea calculării acestora.
Experții străini au ajuns la concluzia că "Moldovagaz" a solicitat un tarif exagerat pentru serviciile de livrare a gazului consumatorilor casnici. Concluzia vine după ce auditorii au analizat cheltuielile incluse de către furnizor în tariful prezentat ANRE-ului.
Reprezentanții Agenției spun că datele prezentate de "Moldovagaz" auditorilor privind costurile de transport, furnizare și distribuție a gazului sunt mai mari decât cele stabilite anterior de agenţie.
ANRE a aprobat, în iulie, un tarif de 6,53 lei pentru un metru cub de gaz, ceea ce reprezintă o creștere cu 15 la sută faţă de actualul tarif de 5,97 lei. Ulterior, decizia a fost suspendată.


