Producătorii de fructe şi struguri pot solicita compensaţii de la BM
Producătorii de fructe și struguri din Republica Moldova pot solicita, începând cu ziua de astăzi, compensații pentru pagubele provocate de embargoul impus de Federaţia Rusă în vara anului trecut, anunţă Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură.

Potrivit sursei citate, cererile pot fi depuse la primăriile din localităţile de reşedinţă până la finele lunii august 2015. Ulterior listele vor fi prezentate agenţiilor teritoriale ale AIPA pentru verificarea eligibilităţii dosarelor până la 7 septembrie curent.
Compensaţiile urmează să fie acordate doar producătorilor de fructe şi struguri care au suprafețe mai mici de 15 hectare şi care anul trecut au vândut producţia fabricilor de procesare şi fermierilor.
Potrivit datelor oficiale, ca urmare a embargoului impus de Moscova au avut suferit peste 12 mii de producători de fructe şi struguri. Banca Mondială a oferit Chişinăului 36 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor provocate de embargou.


