Negocieri „5+2”. Cedări dar nu prea mari
Experții însă atenționează că autoritățile de la Chișinău ar trebui să nu facă cedări prea mari, doar pentru a continua aceste discuții, întrucât această poziție ar fi în detrimentul Republicii Moldova.

Directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă Victor Chirilă a menționat pentru radiochișinău.md, că aceste întâlniri sunt necesare, ele nu ar trebui reluate în mod condiționat așa cum face Rusia și Tiraspolul.
Agenda de lucru cuprinde subiecte de actualitate și interes major pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului, abordate în cadrul platformelor existente de dialog dintre Chișinău și Tiraspol, care în ultima perioadă s-au activizat, potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare.
În același timp, conform administrației separatiste de la Tiraspol, la reuniune ar urma să fie discutată o inițiativă a Federației Ruse privind eliminarea obstacolelor din calea dialogului funcțional, inclusiv, pentru impulsionarea reglementării problemei dosarelor penale, deschise pe numele unor reprezentanți ai administrației transnistrene.
Amintim că negocierile pe marginea crizei transnistrene în formatul 5+2 au fost întrerupte în iunie 2014, în aceeași perioadă în care Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană.


