theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Марта 2016, 11:47
813
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Moldova va achiziționa energie electrică mai ieftină

Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip a declarat cu puţin timp în urmă că tarifele la energia electrică ar putea fi reduse cu 10 la sută, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pe parcursul lunii martie.

Din primăvara anului curent Republica Moldova va avea posibilitatea să achiziționeze energie electrică mai ieftină.
Din primăvara anului curent Republica Moldova va avea posibilitatea să achiziționeze energie electrică mai ieftină.

O altă micşorare, potrivit premierul, ar putea avea loc în luna aprilie. Filip a venit cu aceste detalii după o şedinţă pe subiectul semnării unui nou contract de achiziţie a energiei electrice, menţionând că s-a obţinut un preţ foarte bun în urma negocierilor.

“Vreau să vă spun că există potențial și există posibilități ca în perioada imediat următoare să mai venim cu o reducere de preț la energia electrică. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, poate chiar pe parcursul lunii aprilie, astfel încât această diminuare să fie resimţită cât de cetăţeni, atât şi de agenţii economici. În final putem vorbi despre o diminuare a preţului în 2 etape. Prima de până la 10 la sută care poate fi, dar urmează să aşteptăm deciziile ANRE-ului chiar pe parcursul lunii martie. Şi a doua cât mai posibil curând, dar îmi doresc foarte mult să se întâmple în aprilie”, a spus Filip jurnaliştilor.

Premierul a subliniat că acum există premise pentru ca prețul final la cumpărător să înregistreze o diminuare de preț după ce a fost negociat un nou contract de achiziţie a energie electrice. “Am încheiat o şedinţă referitor la achiziţiile energiei electrică în Republica Moldova, cu toţi factorii implicaţi în acest proces. A fost o şedinţă care de fapt a încheiat şirul de alte şedinţe şi consultări cu Ministerul Economiei dar şi ceilalţi jucători din piaţă referitor la semnarea contractelor pentru achiziţia energiei electrice. Aş remarca faptul că s-a reuşit semnarea unui contract de achiziţii înainte de termen cu o lună de zile. Este un lucru bun pentru că înseamnă că am obţinut cu o lună de zile mai mult un preţ mai benefic decât a fost în contractul anterior, care expira la 31 martie. Urmează ca Ministerul Economiei să vină cu date tehnice privind semnarea acestui contract. Un lucru vreau să-l spun şi să le aduc felicitări de fapt colegilor de la Ministerul Economiei că chiar dacă potenţialii ofertanţi au fost foarte puţini, s-a obţinut un preţ foarte bun în urma negocierilor”, a spus Filip.

Reamintim că anterior Filip a organizat mai multe consultări cu furnizorii din diferite domenii, iar în rezultat preţurile la mai multe produse şi servicii au înregistrat scăderi, inclusiv a scăzut tariful la gaz şi preţul carburanţilor. Pavel Filip a declarat, imediat după investirea Guvernului, că una din priorităţile sale în mandatul de premier este să analizeze preţurile la diferite produse şi servicii, în special cele sociale, solicitând transparenţă în formarea preţurilor.


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована