Moldova, a doua ţară din Europa cu perspective pentru afaceri
Moldova este a doua ţară din Europa, după Germania, unde existăperspective mari pentru dezvoltarea afacerilor.

Este concluzia la care a ajuns compania Price Water House Coopers, care a intervievat peste 60 de directori de firme din România, în cadrul unui sondaj global cu privire la competitivitate.
Ţara noastră este urmată de Ungaria. Şefii companiilor de peste Prut spun că îşi concentrează atenţia către țările învecinate, care au o cultură sau o limbă asemănătoare, ori către marile puteri economice ale lumii.
Acesta este al 18-lea sondaj privind redefinirea competiţiei într-o piaţă fără frontiere. Studiul este realizat anual, la nivel global.
În acest an, peste 1300 de directori de companii din 77 de țări au participat la realizarea sondajului.


