Leul şi vizita FMI, sub semnul întrebării
Şansele ca FMI-ul să ajungă în Moldova, sunt egalate cu zero din momentul în care conducerea BNM şi-a dat demisia. Asta pentru că anume Banca Naţională este prinicpalul negociator, dar şi beneficiarul memorandumului cu Fondul Monetar Internaţional, susţine Veaceslav Ioniţă, fost preşedinte al comisiei parlamentare buget, economie şi finanţe.

"Nevenirea FMI-lui în Moldova, aduce riscul ca Guvernul să nu poată scoate în capăt nimic din ce şi-a propus. Iar acuzaţia Guvernatorului că guvernarea nu-şi doreşte continuarea investigaţiei la BEM este una extrem de gravă. Drguţanu ştie ce spune, iar asta înseamnă că stabilitatea economică nu este pe agenda celor care conduc ţara", a declarat Ioniţă.
Despre cursul valutar, expertul în economie opinează că acesta nu va fi influenţat foare mult, însă cel mai probabil se va profita de panica oamenilor şi vor face un nou carusel. "Eu nu cred în deprecierea leului, dar cred într-o speculaţie în baza unor îneţelegeri de cartel care vor face oamenii să mai scoată vreun miliard de lei în buzunat, iar cineva să mai câştige vreun miliard".
Cam de aceeaşi părere este şi expertul economic, Roman Chircă.
"Demisia adaugă incertitudine asupra cursului valutar, pentru că și demisiile uneori pot afecta cursul monedei naționale. Ce ține de FMI totul depinde de cât de repede va crea Guvernul o nouă echipă, pentru că o conducere interimară la BNM nu este siguranța pe care o așteaptă FMI de la Republica Moldova", a declarat expertul.
Guvernatorul şi viceguvernatorul BNM au anunţat astăzi că-şi dau demisia din funcţiile pe care le deţin. Motivul invocat de ei, ar fi faptul că au fost supuşi unor presiuni politice. Ei vor asigura interimatul până la învestirea unei noi conduceri.
Amintim că acum trei zile președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a solicitat Fondului Monetar Internațional realizarea unei expertize independente cu privire la activitatea Băncii Naționale în perioada când au avut loc tranzacțiile frauduloase în sectorul financiar-bancar din țara noastră.


