Gusev va conduce MoldovaGaz prin corespondență
Chiar dacă se eschivează de la întâlnire cu reprezentanții organelor de urmărire penală și este plecat de mai multe luni din Republica Moldova, președintele Consiliului de administrare a întreprinderii MoldovaGaz, Alexandr Gusev, va continua să-și îndeplinească meseria cel puțin până în toamnă.

Decizia a fost luată astăzi la Adunarea generală ordinară anuală a monopolistului de distribuție și furnizare a gazelor naturale, transmite mold-street.
Potrivit sursei citate, acționarii au decis să nu modifice la momentul actual componența conducerii întreprinderii. În consecință Gusev va rămâne până la toamnă manager MoldovaGaz.
Portalul de știri susține că potrivit surselor sale, pentru funcția de președinte ar fi promovat actualul vice-ministru al economiei, Vitalie Iurcu, dar și alte persoane afiliate Partidului Democrat, însă aceștea au fost refuzați de concernul rus Gazprom, acționarul majoritar MoldovaGaz.
Amintim că la sfârșitul lunii noiembrie, la MoldovaGAZ şi ChişinăuGAZ s-au defăşurat mai multe percheziţii în baza unor bănuieli, dar şi a unor probe privind livrarea gazului de către întreprinderile de stat unor companii private, livrare ce avea loc în mod clandestin şi, posibil, prin trucarea unor licitaţii privind cumpărarea de tehnici pentru distribuirea gazelor la un preţ triplu decât cel practicat pe piaţă.


