theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
18 Декабря 2015, 17:58
858
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Gazul se va ieftini. Ce lege a promulgat Preşedintele Timofti

Legea care abrogă "amendamentul Furdui" a fost promulgată de Preşedinte. Norma respectivă punea în sarcina consumatorului final să plătească şi un fel de "taxă de tranzit".

Gazul se va ieftini. Foto: sputnik.md
Gazul se va ieftini. Foto: sputnik.md

Preşedintele Nicolae Timofti a promulgat legea votată de Parlament, prin care a fost abrogat aşa numitul „amendamentul Furdui”. În acest context, Directorul ANRE, Sergiu Ciobanu, a declarat pentru Sputnik că în zilele următoarele, după publicarea decretului, instituţia de reglementare se va întruni şi îşi va expune poziţia.

Totodată, Sergiu Ciobanu a subliniat că este cazul să ne aşteptăm la o reducere a tarifului la gazele naturale. 

Şi experţii independenţi susţin că excluderea acestui amendament din Legea privind gazele naturale ar urma să conducă la reducerea tarifului.

Expertul în energetică, Sergiu Ungureanu, a menţionat pentru Sputnik că prin aşa zisul „amendament Furdui” a fost introdusă o formulă sofisticată de calculare a taxei de tranzit a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova, care loveşte în consumatorul final.

Ungureanu a precizat că din cauza „amendamentului Furdui” transportarea gazelor naturale pe teritoriul ţării către consumatorii finali fusese supusă, de fapt, unei taxări care reprezintă plata de tranzit. Cu alte cuvinte, potrivit lui Ungureanu, cetăţeanul moldovean sau agentul economic moldovean plăteşte inclusiv „tranzitul” gazului până la contorul său. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована