Fondul Monetar Internațional critică legea amnistiei fiscale
Fondul Monetar Internațional critică legea amnistiei fiscale, care a fost votată în prima lectură în Parlament.

Fondul susține că „principiile care stau la baza proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală vin, aparent, în contradicție cu obiectivele trasate în programul de reforme economice al autorităților susținut de FMI”, scrie într-un comunicat emis de FIM.
FMI mai scrie că proiectul de lege, în forma curentă, ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupției și ar pune piedici în lupta cu spălarea banilor și cu fraudele.
„Vom continua dialogul cu autoritățile pentru a identifica posibiitățile pentru a alinia inițiativele legislative cu obiectivele asumate în cadrul programului.
Experiența acumulată de noi arată, că este extrem de dificil de elaborat conceptul unei amnistii fiscale care să se soldeze cu succes. Preferăm să explorăm posibilitățile pentru îmbunătățirea administrației fiscale, ca instrument menit să asigure o mai bună conformare fiscală și lupta cu plățile neformale”, se mai scrie în comunicat.
Amintim că ieri și Banca Mondială a publicat pe site-ul său oficial o declarație vizavi de Legea cu privire la liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. În declarație se menționează că „au fost constatate un șir de riscuri de integritate, despre care am informat Guvernul la 15 decembrie, 2016”. Cu toate acestea, Legea a fost votată în primă lectură, a doua zi, pe 16 decembrie.


