Euro a atins minimul ultimelor 20 de luni faţă de dolar
Euro a coborât la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni în raport cu dolarul (1,05 euro/dolar), în timpul tranzacţiilor de luni, iar acţiunile au scăzut şi obligaţiunile au urcat.

Acest lucru s-a întîmplat din cauza temerilor că eşecul referendumului din Italia va destabiliza ţara şi va încuraja mişcările naţionaliste, transmite Bloomberg.
Euro a coborât cu 1,1%, la 1,0552 dolari pe unitate, la bursa din Tokyo, iar în timpul şedinţei declinul a atins 1,5%.
Pierderile au fost totuşi limitate de victoria independentului Alexander Van der Bellen în alegerile prezidenţiale din Austria, în faţa naţionalistului Norbert Hofer.
Lira sterlină s-a depreciat cu 0,3%, din cauza neînţelegerilor din guvernul britanic referitoare la negocierile pentru Brexit. Ministrul britanic de Externe Boris Johnson a refuzat să sprijine propunerile unora dintre colegi, ca Marea Britanie să contribuie finnciar la bugetul UE, pentru menţinerea accesului la piaţa unică.


