Ссылка скопирована
Economia Transnistriei, pe marginea prăpastiei
Economia regiunii transnistrene se va contracta cu până la 15 la sută în 2016. Acestscenariu pesimist a fost inclus în "Prognoza dezvoltării social-economice", aprobată de autorităţile de la Tiraspol.

Documentul prevede şi un scenariu optimist, de creştere cu jumătate de procent a produsului intern brut. Asta se va întâmpla însă numai dacă Uniunea Europeană nu va anula preferinţele comerciale autonome pentru companiile din stânga Nistrului, iar autorităţile vor reforma sistemul de impozitare.
Dacă, totuşi, se va adeveri prognoza pesimistă, volumul producției industriale și exporturile se vor reduce cu aproximativ 35 la sută.


