Dovleceii și citricele s-au scumpit cel mai mult în luna august
Prețurile medii de consum au crescut în luna august din acest an față de iulie cu 2,9%, iar în comparație cu aceeași lună din 2014 – cu 12,2%. Majorarea a fost determinată de scumpirea produselor alimentare și nealimentare, cu 0,4% și respectiv 1,5%, dar și creșterea tarifelor pentru prestarea serviciilor populației – cu 8,1%.

Cel mai mult s-au scumpit dovleceii – cu 62,4%. Prețul citricelor s-a majorat cu 11,7%, iar cel al ouălor cu – 10,2%. De asemenea, castraveții proaspeți s-au scumpit cu 10%, iar varza – cu 8,4%, scrie Bani.md.
De cealaltă parte, au scăzut prețurile la pepenii verzi și galbeni – cu 38,1%. Vinetele s-au ieftinit cu 37,4%, roșiile cu 29,5%, morcovii cu 24,1%, iar strugurii – cu 23,9%.
Scumpiri semnificative s-au înregistrat și la mărfurile nealimentare. Prețurile automobilelor au crescut cu 6,5%. Mai scumpă a fost și îmbrăcămintea și încălțămintea pentru copii. Cămășile și bluzele s-au scumpit cu 5,8%, pantalonii – cu 3,7%, costumele – cu 3,2%, costumele sport – cu 2,5%, iar fustele și pantofii – cu câte 2%.
Totodată, în luna august anul curent gazul lichefiat în butelii s-a ieftinit cu 2%, camerele de luat vederi c- 1,8% iar televizoarele – cu 1,5%. Energia electrică s-a scumpit cu 32,9%, gazul cu 15%, iar chiria apartamentelor cu 3,5%. În schimb, s-au redus tarifele la serviciile de turism peste hotarele țării – cu 10,3% și plățile pentru întreținerea copiilor la creșe și grădinițe cu – 2%.


