Deputații îl caută pe al V-lea director la ANRE. Expert: Se merge contrar legii
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe anunță concurs pentru selectarea candidaților la funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Conform Legii cu privire la energetică, Consiliul de administrație al ANRE este format din 5 directori, numiți de către Parlament, pentru un mandat de șase ani. În prezent, Consiliul activează doar cu patru directori.
Portalul avocaturii de afaceri din Moldova Bizlaw.md scrie că astfel, doritorii de a se înscrie la concurs pot depune dosarele, la Parlament, până la 20 ianuarie.
După cum prevede Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului deschis pentru selectarea candidaților la funcțiile de Director al Consiliului de administrație al ANRE, Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe va admite la concurs numai candidații care vor depune dosare complete, iar timp de cinci zile de la expirarea termenelor de depunere a documentelor va anunța candidații acceptați. Apoi, comisia va organiza audieri ale candidaților în cadrul unei „ședințe închise". Va fi selectat candidatul cu cel mai mare punctaj. Ulterior, acesta va fi prezentat președintelui Parlamentului. În cazul în care niciun candidat nu va acumula cel puțin 75 de puncte, concursul va fi repetat.
Contactat de Deschide.MD, fostul director al ANRE, Victor Parlicov, susține că la moment Parlamentul trebuie să numească Directorul general al ANRE și nu doar un director simplu pentru că în situația actuală anume această funcție este vacantă. Cu toate acestea este un proiect de lege cu privire la energetică, care a fost votat în prima lectură însă acesta urmează a fi aprobat în lectură finală iar mai apoi trebuie să intre în vigoare. Acest proiect presupune ca directorii ANRE să exercite funcția de director General al instituției prin rotație, fiecare câte un an.
„Până acest proiect de lege nu a intrat în vigoare, Parlamentul trebuie să organizeze un concurs pentru funcția de director General la ANRE și nu doar pentru cel de-al cincilea director al instituției”, a comentat Parlicov.
În prezent, din Consiliul de administrație al ANRE fac parte patru directori: Sergiu Cibotaru și Octavian Lungu, care au fost numiți în 2014 și ale căror mandate expiră în 2020, și Iurie Onica, și Ghenadie Pârțu, ale căror mandate expiră în 2019.


