theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Мая 2016, 20:07
595
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Companiile RM vor putea participa la achiziţii publice din afara ţării

Guvernul a aprobat hotărârea cu privire la Proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind achizițiile publice.

Companiile RM vor participa la achiziţii publice din afara ţării.  Foto: agrobiznes.md
Companiile RM vor participa la achiziţii publice din afara ţării. Foto: agrobiznes.md

Aderarea ţării noastre la acest Acord reprezintă un instrument important în crearea și menținerea unui sistem național eficient de achiziții publice. Implementarea Acordului va încuraja investițiile externe prin participarea companiilor străine la tenderele din Republica Moldova. În acelaşi timp, şi companiile moldovenești vor avea posibilitate să participe la licitaţiile organizate în afara țării, preluând cele mai bune practici internaționale, bazate pe principii de transparență, concurență și comerț liber.

Accederea Republicii Moldova la Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind achizițiile publice este o acțiune importantă pentru liberalizarea comerțului. În acest sens, instituțiile guvernamentale au întreprins un șir de măsuri reformatoare în domeniu, printre care aprobarea Legii nr.131 din 03.07.2015 cu privire la achizițiile publice.

Conform deciziei Comitetului OMC, Republica Moldova urmează să ratifice Acordul până la 16 iunie curent.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована