Cernencu: Drăguțanu trebuie să stea după gratii măcar 100 de ani
Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, ar trebui să-și petreacă următorii 100 de ani după grații. Și asta pentru că a permis ca din sistemul bancar să fie furat miliardul de dolari.

Declarația aparține șefului catedrei de Istorie și Relații Internaționale de la ULIM, Mihai Cernencu, și a fost făcută la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA.
Cernencu spune că cele trei instituții financiare, care au fost puse sub administrare specială de BNM, nu au fost evaluate, fapt ce reprezintă o încălcare a legislației.
„Șeful Băncii Naționale trebuie arestat și pus măcar la 100 de ani de închisoare. El astăzi încalcă legea finanțelor. Trei bănci se află sub administrare specială, dar nu s-a verificat care sunt datoriile lor, care sunt activele acestora și dacă băncile respective mai dau credite sau iau depozite. BNM până acum a făcut o crimă, fiindcă nu a evoluat care sunt datoriile băncilor respective, fiindcă în acest timp mai pot fi adunate câteva miliarde și atunci... trebuie să plătească tot contribuabilii din Moldova”, a declarat Cernencu.
Cernencu spune că Drăguțanu își folosește fotoliul doar pentru a beneficia de credite preferențiale.
„Domnul Drăguțanu știe doar să-și ia credite pentru el și soția sa”, a dăugat Cernecu.
Politologul a criticat dur și activitatea procurorului general, Corneliu Gurin, care nu face decât să țină fotoliul de „șef al unei discoteci”.
„Dacă domnul Gurin spune: „eu vedeam că de la BEM se fura cu sacul” și el stătea și se uita, asta nu este serios. Ce, asta e Procuratură? Asta înseamnă că este o instituție de dansuri sau de discotecă”, a declarat Cernencu.
Atât Dorin Drăguțanu, cât și Corneliu Gurin, nu au comentat deocamdată declarațiile de mai sus.


