Cât va costa extinderea gazoductului de la Ungheni la Chișinău
Studiul de fezabilitate pentru construcţia gazoductului Ungheni-Chișinău a fost finalizat și transmis ministerului Economiei pe data de 27 decembrie a anului tecut.

Potrivit declarațiilor ministrului în Exercițiu al Economiei, Stephane Bride, studiul de fezabilitate realizat de BERD trebuia să ajungă cu câteva zile mai devreme, pe data de 23 decembrie, informează bani.md.
Minstrul a declarat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului că studiul de fezabilitate prevede costuri de 83,7 milioane de euro, fără stația de compresie.
Totodată, minstrul a precizat că „se preconizează ca săptămâna viitoare să fie organizate o întrevedere trilaterală, în cadrul căreia vor participa reprezentanți din partea Republicii Moldova, României și a donatorilor - BERD și BEI.”
Bride a precizat că după această ședință urmează a fi inițiate consultări publice cu o durată de 120 de zile. Concomitent cu acestea va fi inițiat și proiectul tehnic, astfel încât construcția să fie demarată în 2016, așa cum era prevăzut anterior.
Totodată, studiul de fezabilitate realizat de expertul angajat de BERD a trezit nedumeriri premierului interimar Gheorghe brega. Acesta a precizat că în cadrul ultimilor discuții s-a stabilit ca țeava folosită pentru gazoduct să fie de 600 de mm. Conform studiului de fezabilitate, a fost prevăzută pentru gazoduct o țeavă de 500 de mm.”
Potrivit lui Brega, în cazul folosirii unei țevi de 600 de mm, ar putea fi economisiți aproximativ 10 milioane de euro.
Acesta a rugat ca să fie reluat subiectul în cadrul următoarelor discuții.


