theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Ноября 2016, 17:20
33 500
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Când vor putea fi vămuite maşinile cu -70% reducere

Parlamentul a votat în ședința de vineri, în prima lectură, o serie de modificări legislative care stabilesc noi condiții pentru deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate.

Votat în Parlament: Automobilele cu numere străine vor fi vămuite cu achitarea a 30% din acciz.
Votat în Parlament: Automobilele cu numere străine vor fi vămuite cu achitarea a 30% din acciz.

Astfel, persoanele fizice rezidente care au introdus pe teritoriul țării până în data de 1 noiembrie curent autoturisme cu numere de înmatriculare străine au dreptul să le plaseze în regim vamal de import cu achitarea accizului în mărime de 30% din cota accizului stabilită pentru 2016 (cu confirmarea de achitare a vinietei, excepție fac mijloacele de transport înregistrate în localitățile din stânga Nistrului și mun. Bender).

Autovehiculele respective urmează să fie înregistrate la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în perioada 1 decembrie 2016 – 1 februarie 2017. După această dată, persoanele care nu s-au conformat prevederii, urmeaza să-și scoată autoturismele din țară.

O altă modificare prevede că persoanele străine, care dețin permis de conducere eliberat de țara de evidență permanentă a mijloacelor de transport, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile. În acest caz, aceștia vor achita vinieta în mărime de 180 de euro pentru fiecare următoarele 180 de zile de aflare în țara noastră.

Totodată, se interzice circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcuțe eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană, aflate în posesia sau folosința persoanelor fizice care dețin permis de conducere al Republicii Moldova. Poliția va fi în drept să aplice șoferilor o amendă de la 25 la 30 de unități convenționale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована