BERD oferă încă un grant de 10 milioane de euro Republicii Moldova. Unde vor fi investiți banii
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi ratificarea Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezovoltare (BERD).

Acesta prevede alocarea unui grant de 10 milioane de euro pentru implementarea proiectului „Apă Nord Moldova”, de care se face responsabil Ministerul Mediului.
Scopul proiectului este îmbunătățirea condițiilor de trai prin accesul la surse de apă potabilă pentru circa 400.000 de cetățeni, având în vedere apele subterane poluate din orașele și satele din regiunea de nord a țării.
Din cele suma totală a grantului, peste 6 milioane de euro vor fi acordate pentru lucrări de construcție și reabilitare a prizei de apăși a stației de tratare a apei potabile, peste 2 milioane vor ajunge pentru modernizarea apeductului existent Soroca-Bălți, iar restul banilor vor ajunge la Florești, unde se va extinde rețelele de alimentare cu apă în localitățile Prajila și Ștefănești și conectarea la sistemul regional de alimentare cu apă Florești.
Grantul investițional din partea FIV al UE, este cea de a treia (și ultima) componentă a pachetului de finanțare de 30 milioane de euro pentru proiectul „Apă Nord Moldova”, care este co-finanțat în egală măsură de BERD și BEI, (Acordul de finațare cu Republica Moldova).


