Ссылка скопирована
Banca Națională menține rata de bază la nivelul de 19,5%
Banca Națională a Moldovei menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 19,5%. Decizia a fost luată ieri de Comitetul executiv al BNM.

De asemenea, se păstrează și ratele de dobândă la creditele overnight la nivelul de 22,5% anual și la depozitele overnight la nivelul de 16,5% anual, scrie Bani.md.
De la începutul acestui an, Banca Națională a majorat rata de bază de șase ori. În luna ianuarie aceasta era de 6,5%. La ședința Comitetului executiv din 26 august, rata de bază a fost majorată de la 17,5% la 19,5%.
Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la p0litica monetară va avea loc pe data de 29 octombrie.


