Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank nu mai acceptă depozite de la clienţi
S-a dat start procesului de lichidare a Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank. De astăzi, cele trei instituţii financiare nu mai acceptă depozite de la persoanele fizice şi juridice prin deschiderea conturilor noi.

Potrivit unui comunicat de presă emis de administraţiile acestor bănci, nu vor mai fi prelungite nici depozitele deschise anterior.
Precizăm că, acum două zile, Guvernul şi Banca Naţională au decis lichidarea BEM, a Băncii Sociale şi Unibank. Procesul va dura aproximativ două luni, timp în care plăţile sociale vor fi transferate la Poşta Moldovei, iar depozitele clienţilor vor fi direcţionate către alte bănci.
Lichidarea, care costă 15 miliarde de lei, vine după ce instituţiile financiare au fost aduse în prag de faliment în urma unui management defectuos. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ un miliard de euro.


