ANRE nu vede premise pentru majorarea tarifelor
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu vede premise pentru majorarea tarifelor în timpul apropiat.

„În prezent, toate devierile financiare istorice au fost incluse în tarife, nu mai generăm pierderi, iar companiile au intrat în albia normală de activitate”, a spus mar, în Parlament, directorul ANRE, Sergiu Ciobanu.
Potrivit agenţiei INFOTAG, oficialul ANRE a atras atenţia la faptul că situația în ultimul timp s-a stabilizat, ceea ce le va permite operatorilor de pe piaţa serviciilor energetice să facă investiții și să amelioreze calitatea serviciilor prestate.
„Trebuie să recunoaştem că a fost o perioadă grea, dar am ajuns la un trend de stabilitate pe acest sector. Acum toate companiile au condiţii mai confortabile de activitate”, a menţionat Ciobanu.
După cum a informat anterior INFOTAG, recent, ANRE a majorat tarifele la energia electrică cu aproximativ 3%, iar la energia termică pentru municipiul Chișinău – cu aproximativ 5%. Autoritatea de reglementare a luat această decizie, în condițiile în care furnizorii solicitau majorări mult mai mari.


