Analist: Leul s-ar putea din nou să se deprecieze
Demisia guvernului Streleț prelungește starea de incertitudine politică cu care se confruntă Republica Moldova de mai bine de un an, lucru care va aprofunda criza economică, consideră analiștii.

Ei susțin că reformele și parcursul european al Republicii Moldova vor fi stopate, iar efectele economice ale crizei vor deveni tot mai simțite de cetățeni.
După ce pe 29 octombrie, Partidul Democrat a votat, alături de opoziția de stânga, demiterea guvernului, iar coaliția majoritară practic nu mai există, criza politică din Republica Moldova se aprofundează, a comentat pentru Radio Chișinău analistul politic Ion Tăbârță. El consideră că există câteva scenarii, dar cele mai probabile ar fi relansarea unei alianțe PLDM-PDM-PL și grupul Leancă, sau o alianță de stângă dintre democrați, comuniști și socialiști. Indiferent însă care dintre aceste scenarii va fi pus în aplicare, perioada de incertitudine va continua, iar reformele vor stagna, potrivit lui Ion Tăbârță.
Incertitudinea politică aprofundează și criza economică, susține expertul economic Sergiu Gaibu. Negocierile cu Fondul Monetar Internațional vor fi din nou amânate, ceea ce va stopa în continuare și finanțările din partea altor donatori externi, leul ar putea din nou să se deprecieze, fapt ce va duce la noi scumpiri, afirmă Sergiu Gaibu.
Amintim că guvernul Streleț a fost demis ieri prin moțiune de cenzură, iar pentru astăzi au fost anunțate primele discuții pentru crearea unei noi alianțe majoritare.


