theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Июля 2012, 11:17
1 335
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Comentariile Directorului General al Companiei Efes Vitanta cu privire la conferința de presă a Ministrului Agriculturii

Comentariile Directorului General al Companiei Efes Vitanta Moldova Brewery ( EVMB) D-lui Kamil Yazici, cu privire la conferința de presă din 02.07.12 a Ministrului Agriculturii al R. Moldova – D-lui Vasile Bumacov:

„Compania EVMB colaborează cu Ministerul Agriculturii în vederea posibilităţii de cultivare a orzului în R. Moldova. Orzul va fi ulterior folosit în fabricarea malţului - materie primă în producerea berii. În cadrul acestui parteneriat, EFES BEER GROUP  va pune în aplicare toate know-how-urile pe care le deţine din proiectele asemănătoare din alte ţări.

Comentariile Directorului General al Companiei Efes Vitanta cu privire la conferința  de presă a Ministrului Agriculturii

Moldova deține un potențial agricol semnificativ pentru a face față standardelor de calitate ale grupului EFES în ceea ce privește cultivarea orzului pentru necesităţile sale de producere. Credem în reuşita acestui proiect, care, realizat împreuna cu Ministerul  Agriculturii, va avea efecte pozitive asupra Companiei, industriei şi a economiei în întregime.

În același timp, este de menţionat faptul că berea pe care o producem reprezintă un produs sută la sută natural, fabricat conform normelor internaționale de calitate care exclud posibilitatea utilizării unor ingrediente artificiale în producerea berii.

Procesul de producere a berii la EVMB corespunde în totalitate standardelor tehnice locale și internaționale, compania s-a conformat şi va ţine să se conformeze acestor standarde și în continuare.

EVMB este unul dintre cei mai mari investitori străini și unul dintre cei mai mari contribuabili la Bugetul de Stat care îşi doreşte să fie parte a soluţiei şi nu a problemei  în ceea ce priveşte reglementarea pieţii de băuturi alcoolice, în special în ceea ce priveşte consumul responsabil de alcool şi interzicerea  comercializării acestuia către minori.”

Compania Efes Vitanta Moldova Brewery (EVMB) este parte componentă a Efes Beer Group (EBG) din anul 2003. EBG operează cu 18 fabrici, în şase ţări: Turcia, Rusia, Kazahstan, Ucraina, Moldova şi Georgia, 7 malţerii şi 1 unitate de producere a hameiului. Portofoliul de branduri al EVMB include mărcile locale „Chişinău” (cu extensiile Blondă, Aurie Originală, Draft, Draft Mild, Specială Tare, Nefiltrată) , „Festival” , „Kvassica” şi mărcile internaţionale „Kozel”, „Miller Genuine Draft”,”Pilsner Urquell”, „Grolsch”„Efes”, „Старый Мельник”, „Сокол” şi “Белый Медведь”.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована