Topul celor mai scumpe branduri de automobile din anul 2016
Cele mai scumpe branduri auto din anul 2016 au fost incluse într-un top întocmit de compania Interbrand.

Brandul japonez Toyota ocupă primul loc în acest clasament pentru al 13-lea an consecutiv. Cu o valoare estimată la aproape 54 de miliarde de dolari americani, acesta a înregistrat o creștere de nouă la sută în 2016.
Producătorul german Mercedes-Benz a înregistrat o creștere de aproape 20 la sută în acest an și a urcat pe poziția a doua, cu o valoare de peste 43 de miliarde de dolari.
Deşi anul trecut s-a clasat pe poziția secundă, BMW ia bronzul în acest an. Brandul german a crescut în valoare cu 12 la sută, ajungând la peste 41 de miliarde de dolari.
În clasament urmează Honda, cu 22 de miliarde de dolari. Producătorul japonez a pierdut patru la sută din valoare, dar se menţine pe aceeași poziție ca anul trecut.
Ford, Hyundai și Audi ocupă următoarele poziții, cu valori cuprinse între 11 și 13 miliarde de dolari.
Singurul brand auto din top zece care a avut o cădere drastică este Volkswagen, care nu își poate reveni după scandalul emisiilor de CO2. Producătorul german a căzut trei poziții, până pe locul nouă, și a înregistrat o scădere a valorii de nouă la sută.
În acelaşi timp, anul acesta, marca Tesla a intrat pentru prima dată în acest clasament, ocupând poziția 100.


