Partidele proeuropene din România au anunțat un posibil candidat unic la prezidențiale
PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale au declarat angajamentul față de un program de guvernare comun și sprijinul pentru un posibil candidat unic la alegerile prezidențiale.

În cadrul primei întâlniri organizate după semnarea Rezoluției Comune săptămâna trecută, au fost discutate mai multe priorități importante. Începerea unui dialog pentru formarea rapidă a unui Guvern proeuropean și accelerarea ritmului actual al investițiilor și reformelor, transmite radiomoldova.md.
„În zilele următoare, cele patru partide și reprezentanții minorităților naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României.
Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate.
Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică.
Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele proeuropene își asumă această responsabilitate. Partidele proeuropene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean”, se arată într-un comunicat de presă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.