Italia și Elveția au pledat pentru implicarea Rusiei în cel de-al doilea summit mondial
Pe 12 august, miniștrii de externe ai Italiei Antonio Tajani și a Elveției, Ignazio Cassis, au semnat o declarație comună prin care solicită un al doilea summit global pentru pace „cu participarea tuturor părților, inclusiv al Rusiei”.

În declarație, șefii ministerelor de externe italian și elvețian și-au exprimat „profundă îngrijorare” în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care „continuă să provoace distrugeri masive și suferințe incomensurabile”, relatează pravda.com.ua.
Au amintit rezultatele primului summit mondial, unde au fost făcute apeluri de garantare a securității nucleare și alimentare, precum și să înceapă imediat eliberarea tuturor prizonierilor de război și returnarea minorilor și civililor ucraineni deportați.
„Convinși că pacea necesită implicarea tuturor părților interesate, miniștrii au convenit să mențină un contact strâns în vederea cooperării în crearea celor mai bune condiții pentru desfășurarea unui al doilea summit de pace, cu participarea tuturor părților, inclusiv a Rusiei, și a tuturor actorilor mondiali interesați”, se arată în declarație.
Tajani și Cassis au cerut, de asemenea, crearea unei „platforme comune de negociere bazate pe respectarea dreptului internațional și a principiilor integrității teritoriale și independenței statelor consacrate în Carta ONU”.