theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Februarie 2026, 09:04
6 857
Copiază linkul
Link copiat

Studiu: 85% din merele din Europa conțin un amestec toxic de pesticide

Un studiu realizat sub coordonarea organizației Pesticide Action Network Europe în mai multe țări europene arată că 85% din merele cultivate în mod tradițional conțin reziduuri de pesticide.

Studiu: 85% din merele din Europa conțin un amestec toxic de pesticide.
Studiu: 85% din merele din Europa conțin un amestec toxic de pesticide.

Efectul combinat al acestor substanțe nu a fost încă evaluat oficial, însă se presupune că este „mult mai puternic” decât influența fiecărei substanțe în parte, notează adevarul.ro cu referire la euronews.com.

Merele sunt printre cele mai consumate fructe în Europa, reputația lor de produs sănătos fiind, de regulă, necontestată. Totuși, raportul publicat săptămâna aceasta de Pesticide Action Network Europe, realizat împreună cu 13 organizații partenere, aduce date alarmante: 85% din merele analizate în Europa conțin reziduuri de pesticide toxice.

Analiza s-a bazat pe 59 de probe de mere locale, prelevate din supermarketuri și piețe din 13 țări în septembrie 2025. În medie, fiecare măr conținea trei pesticide diferite, iar unele probe aveau urme de până la șapte substanțe. Nu este un caz izolat: în opt dintre cele 13 țări analizate — inclusiv Germania, Polonia, Olanda și Croația — toate probele conțineau reziduuri multiple de pesticide.

Cel mai scăzut nivel de contaminare a fost înregistrat în Danemarca — doar 20% dintre probe, urmată de Belgia cu 50%. Spania, Franța și Italia au înregistrat un nivel mediu — aproximativ 80%.

Raportul evidențiază două categorii de substanțe deosebit de problematice: pesticide neurotoxice, identificate în 36% dintre probe, și PFAS (substanțe per- și polifluoroalchilice), prezente în 64% dintre merele analizate.

Fludioxonil, clasificat de UE în 2024 ca perturbator endocrin, a fost găsit în aproape 40% dintre probe. Fungicidul captan, considerat posibil cancerigen, a fost detectat în 61% din cazuri. Acetamiprid — insecticid recunoscut de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) ca neurotoxic încă din 2013 și capabil să traverseze bariera placentară — a fost identificat în aproximativ 20% din mere.

Lacune în privința reglementărilor

Raportul subliniază că problema nu constă doar în substanțele identificate, ci și în faptul că autoritățile nu evaluează efectul combinat al acestora.

De mai bine de două decenii, legislația europeană solicită analiza efectului combinat al pesticidelor — așa-numitul „efect de cocktail”. Totuși, EFSA nu a dezvoltat încă o metodologie oficială pentru o astfel de evaluare.

În prezent, studiile tratează fiecare substanță separat, ignorând aspectul important: efectul combinat al mai multor substanțe chimice poate fi „mult mai puternic” decât influența fiecăreia în parte.

71% din merele contaminate conțineau substanțe „foarte toxice”

Conform raportului, 71% dintre merele contaminate conțineau substanțe pe care UE le clasifică ca „foarte toxice” și care teoretic ar fi trebuit deja eliminate de pe piață. În unele cazuri, prezența lor în produsele alimentare europene a crescut în ultimii ani. Autorii raportează că meri pot fi tratați cu pesticide până la 30 de ori pe an.

Concluziile sunt deosebit de îngrijorătoare pentru grupurile vulnerabile

Dacă merele analizate ar fi vândute ca produse procesate pentru sugari, 93% dintre ele nu ar respecta standardele UE, care stabilesc un nivel maxim de reziduuri de 0,01 mg/kg pentru copiii sub trei ani. În unele probe, nivelul depășea acest prag de până la 600 de ori. Femeile însărcinate sunt, de asemenea, considerate grup de risc, deoarece mai multe substanțe identificate pot afecta dezvoltarea neurologică a fătului.

Ce se poate face în contextul planurilor UE

Organizația spaniolă Hogar sin Toxicos, implicată în pregătirea raportului, recomandă consumul de mere organice locale, cultivate fără pesticide sintetice. În Germania, aproximativ 15% din producția de mere este deja ecologică, ceea ce arată viabilitatea alternativei.

Directorul executiv al PAN Europe, Martin Dermine, a declarat că, dacă autoritățile europene și naționale ar aplica corespunzător legislația, o parte dintre pesticidele identificate în mere ar fi fost deja interzise. El a menționat acetamipridul, toxic pentru creierul fătului, și difenoconazolul — perturbator endocrin și neurotoxic.

„În loc să întărească protecția sănătății, UE propune să o slăbească prin pachetul Omnibus pentru alimente și furaje. Raportul nostru arată că sunt necesare reguli mai stricte, nu mai blânde”, a afirmat el.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat