UE promite să accelereze și să simplifice controalele la frontiere până în 2030
Călătorii care intră și ies din zona Schengen vor putea în curând să își păstreze documentele de călătorie în format digital. Aceste planuri au fost anunțate marți, 8 octombrie, de Comisia Europeană.

Informațiile stocate în prezent pe cipul pașaportului sau al cărții de identitate pot fi transferate pe smartphone-uri, ceea ce va permite traversarea frontierelor mai rapid, informează euronews.com.
„Propunerea de astăzi de a digitaliza pașapoartele și cărțile de identitate deschide calea către călătorii mai facile și mai sigure”, se arată în declarația Verăi Jourová, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență.
Declarația prealabilă a programului de călătorie și a documentelor către autorități va reduce timpul de așteptare la frontieră, va permite verificarea autenticității pașapoartelor și va concentra resursele asupra unor probleme mai serioase, cum ar fi combaterea migrației ilegale, afirmă Comisia.
Planurile trebuie să fie aprobate de Consiliul UE, care reprezintă statele membre, precum și de legiuitorii din Parlamentul European. Este de remarcat că noul proiect a fost anunțat în momentul în care blocul se pregătește să introducă un nou sistem de verificare a intrării și ieșirii din zona Schengen a UE.
Sistemul de intrare-ieșire ar urma să intre în vigoare în noiembrie, însă se pare că ar putea întâmpina întârzieri suplimentare.
Aceasta înseamnă că călătoriile din țările din afara UE vor trebui să treacă prin scanere la intrarea în zona Schengen, care acoperă cea mai mare parte a Uniunii Europene, precum și Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția, dar nu include Irlanda și Cipru.
La Bruxelles, se promite că serviciul de pașaport digital pentru călători va fi opțional și gratuit și ar putea fi implementat până în 2030.