Dodon: Moldova ar trebui să participe la negocierile de pace din Ucraina
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, consideră că țara ar trebui să fie implicată în negocierile privind Ucraina, având în vedere impactul conflictului asupra Moldovei.

El a amintit că „prin Moldova au trecut sute de mii de refugiați (de la începutul războiului din Ucraina), transmite infotag.md.
„Noi am pierdut mult din cauza acestui război. Faptul că actuala conducere, reprezentată de Igor Grosu și Maia Sandu, spune că Ucraina ar trebui să apere și interesele Moldovei în aceste negocieri este greșit”, a declarat Dodon.
Vorbind despre posibilitatea împărțirii Ucrainei, el a menționat că nu se discută despre reluarea unor teritorii acum, „deși trebuie înțeles că Moldova a pierdut accesul la mare în anii '40 ai secolului XX”.
„Și am pierdut mult din punct de vedere economic. De asemenea, pe teritoriul Ucrainei există o mare diasporă moldovenească. Moldovenii sunt sute de mii acolo, vorbesc în limba moldovenească, dar nimeni nu îi apără. Aceste probleme trebuie neapărat să le ridicăm. Maia Sandu nu va aborda aceste probleme, deoarece urmează o linie anti-rusă împreună cu Zelenski și cu unii oficiali din Uniunea Europeană. Declarațiile anti-ruse ale conducerii Moldovei s-au intensificat în ultimele săptămâni”, a menționat Dodon.
El consideră că „Sandu este o marionetă a birocraților de la Bruxelles, ale căror zile, sper, sunt numărate”.
Politicianul prezice schimbarea Guvernului în Moldova „în perioada următoare”. „După aceasta, vom reveni la problema neutralității Moldovei. Nicio marfă militară prin țară, nicio bază militară și exerciții. Este nevoie de neutralitate”, a subliniat el, sperând că „Rusia și Statele Unite vor putea ajunge la un acord, pentru că și ucrainenii, și rușii sunt frații noștri”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.