Clubul Sportiv de Fotbal Bălți este într-o acută criză financiară
Participarea bălțenilor în faza a doua a campionatului Superligii moldovenești de fotbal este pusă sub semnul întrebării.

Cel puțin aceasta stare de fapt este constatată de către antrenorul echipei, fostul internațional moldovean Veaceslav Rusnac, relatează radiomoldova.md.
„Avem în vestiar băieți de aur, care, necătând la problemele financiare enorme pe care le avem, practic, nu avem finanțare deloc, băieții sunt fără bani de mult timp, dar dorința asta de a juca, de a crește a fost peste bani. La moment, problema cea mai mare este să rămână clubul. E catastrofă! Aproape de catastrofă. Numai pe băieți s-a ținut totul. De aceea spun că ei sunt bărbați, băieți de aur, care pe primul loc au pus fotbalul. Mă mândresc cu ei, mă bucur că sunt antrenorul lor", a menționat antrenorul Veaceslav Rusnac.
CSF Bălți a încheiat prima fază a campionatului pe locul patru, la egalitate de puncte cu campionul Petrocub Hâncești de pe locul trei, dar cu golaveraj mai slab. În 14 etape, echipa pregătită de Veaceslav Rusnac a înregistrat șase victorii, cinci remize și trei înfrângeri. În multe meciuri, bălțenii au avut doar șase fotbaliști pe banca de rezerve, printre care și juniori: băieți de 17, 18 sau 19 ani. În faza a doua de campionat, CSF Bălți va juca cinci partide acasă și cinci în deplasare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.