theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
6 Martie 2026, 19:09
12 165
Copiază linkul
Link copiat

Ministerul Culturii, despre scandalul bufetului: Noi nu am comandat și nu am plătit pentru această mâncare

Un video publicat pe rețelele sociale de o companie de catering a stârnit discuții după ce a arătat cum aceasta pregătea un fourchette pentru aproximativ 40 de persoane la sediul Ministerului Culturii din Chișinău.

Ministerul Culturii, despre scandalul bufetului: Noi nu am comandat și nu am plătit pentru această mâncare.
Ministerul Culturii, despre scandalul bufetului: Noi nu am comandat și nu am plătit pentru această mâncare.

Meniul a inclus gustări, deserturi și mai multe preparate de post: guacamole cu nachos, humus cu baghetă, plăcinte cu cartofi, bruschete cu tofu și roșii cherry caramelizate, scrie realitatea.md.

„Astăzi suntem la Ministerul Culturii și pregătim o masă pentru 40 de persoane. Avem plăcinte, gustări, bruschete și deserturi. Avem și bucate de post”, au spus reprezentanții companiei în filmare.

Șefa de cabinet a Ministerului Culturii, Laura Rînja, a explicat că instituția a pus la dispoziție doar sala de ședințe, în care a avut loc o întâlnire de lucru a mai multor instituții publice, printre care Oficiul Național al Turismului.

„Acel fourchette sau acea masă nu a fost contractată și nici plătită de Ministerul Culturii. Noi am oferit doar sala de ședințe pentru o întâlnire a unor instituții de stat, inclusiv a unor instituții din subordinea ministerului. Organizarea întâlnirii și contractarea serviciilor necesare au fost realizate de instituțiile implicate”, a precizat reprezentanta Ministerului Culturii.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat