Grosu: 20 de milioane de lei vor fi alocate din buget pentru renovarea bisericilor
Într-un mesaj video, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că guvernarea PAS va lansa un program național de renovare a bisericilor, alocând din bugetul de stat în acest an 20 de milioane de lei.

Potrivit lui Grosu, prioritate în cadrul programului o vor avea lăcașurile de cult situate pe rutele turistice naționale. În mod special, atenția va fi îndreptată către obiectivele din Țâpova, unde se planifică începerea lucrărilor de renovare, transmite rupor.md.
„În prioritate sunt bisericile aflate de-a lungul rutelor turistice naționale, deoarece dorim să promovăm și să dezvoltăm potențialul acestora. Ne-am convins de multe ori că avem o țară frumoasă, că moldovenii au tradiții bogate. Acum este datoria noastră să păstrăm și să protejăm acest patrimoniu național.
Ceea ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani, vom face cu ajutorul prietenilor noștri din Uniunea Europeană, cu fonduri europene. Dar, pentru prima dată, alocăm și din bugetul de stat o asemenea sumă pentru renovarea lăcașurilor de cult”, a declarat Igor Grosu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.