Un microbuz cu moldoveni a luat foc lângă Iași. Două persoane, rănite
Un microbuz înmatriculat în Republica Moldova a luat foc după ce s-a tamponat cu un automobil pe traseul DN 24, între localitățile Sculeni și Iași din România. În urma accidentului, doi cetăţeni moldoveni au fost răniţi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al R. Moldova, cei doi cetățeni moldoveni au suferit traumatisme minore, unul dintre ei fiind transportat la spital, transmite ipn.md.
Coliziunea dintre microbuzul înmatriculat în Republica Moldova și un autoturism din România a avut loc duminică, 16 februarie, în apropierea localităților Vulturi și Popricani. Microbuzul a luat foc, iar cei șase pasageri, cetățeni moldoveni, au fost evacuați.
„Două persoane au suferit traumatisme minore, una fiind îngrijită la fața locului, iar o altă persoană a fost transportată la spitalul de urgență din Iași. Ceilalți pasageri din microbuzul moldovenesc au continuat călătoria cu un alt microbuz care venea din spate”, precizează MAE.
Din autoturismul românesc, un pasager a fost transportat la spital. Poliția din România investighează cauzele accidentului.
Totodată, Consulatul General la Iași este în contact cu spitalul, cu victimele și cu autoritățile locale, acordând toată asistența necesară cetățenilor moldoveni afectați.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.